MBA vizual. Peste 500 de ore de curs in scheme si imagini

33.71 lei

Adaugă la favorit
Adaugă la favorit
SKU: lit-38395 Categorie:

Un curs ilustrat de MBA, sub forma unor „notiţe grafice“ care distilează într-o sinteză captivantă și accesibilă principalele idei și teorii predate în programele tradiţionale de masterat de afaceri. Jason Barron a petrecut peste 500 de ore în sălile de curs, a făcut un munte de teme și a plătit zeci de mii de dolari ca să-și ia masteratul la prestigioasa Facultate Marriott de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii Brigham Young. Dar pe parcurs, în loc să-și ia întruna notiţe pe care risca să nu se mai uite niciodată în viaţă, a preferat să deseneze – reprezentând vizual esenţialul materiei de la fiecare curs și creând astfel o resursă de învăţare valoroasă, originală și atrăgătoare. După ce și-a obţinut diploma, Barron a lansat o campanie de mare succes pe Kickstarter pentru a-și transforma „notiţele grafice“ într-o carte. În numai 4 săptămâni a strâns o sumă de 10 ori mai mare decât își propusese, din donaţiile unor susţinători entuziaști ai proiectului, proveniţi din peste 40 de ţări ale lumii. Studiile spun că peste 65 la sută dintre noi avem un stil de învăţare preponderent vizual, iar creierul uman procesează ilustraţiile de peste 60 000 de ori mai repede decât textul scris. Indiferent că te gândești să intri la o facultate economică, ești deja student sau masterand ori pur și simplu vrei să înţelegi mai bine ce înseamnă afacerile – de la leadership și finanţe la marketing și strategii de piaţă –, cartea aceasta îţi poate fi companion și ghid într-un mod în care nu o va face niciun manual clasic de economie. Bestseller Wall Street Journal   JASON BARRON și-a luat masteratul în administrarea afacerilor de la Universitatea Brigham Young și este un lider inovator interesat de strategiile de promovare a produselor digitale. Atunci când nu desenează sau nu-și petrece timpul cu soţia și cei cinci copii, Jason face fotografii, explorează lumea ideilor sau lucrează la cel mai recent proiect. Locuiește în Salt Lake City, în statul american Utah.

Vandut de

Brand

Shopping Cart
Scroll to Top